„Dacă v-ar fi propus cineva un totalitarism 2.0 digitalizat, probabil v-ați fi opus vehement. Dar când continuitatea lumii libere și a valorilor democratice e pusă în pericol de un dement ca Putin și agenții săi infiltrați de pretutindeni, poate e digerabilă cedarea de libertate pentru învingerea unui monstru. Deopotrivă digerabilă este pauperizarea calității vieții pentru scopul nobil de „a avea o planetă pe care s-o lăsăm nepoților”. Percepție! „De la fiecare după capacități, fiecăruia după nevoi!” – doar dacă n-ar sta multe milioane de morți mărturie a eșecului devastator al ideologiilor de acest tip…” scrie într-un cutremurător articol de opinie avocatul timișorean Alexandru Mușătoiu.
„Ce este percepția? Deși toți cunoaștem intuitiv răspunsul, percepția a fost definită ca fiind procesul psihic prin care obiectele și fenomenele din lumea obiectivă care acționează nemijlocit asupra organelor de simț sunt reflectate în totalitatea însușirilor lor, ca un întreg unitar; imagine rezultată în urma acestei reflectări; facultatea de a percepe fenomenele lumii exterioare; înțelegere, cunoaștere. Așadar, percepția este superioară senzațiilor și le include. Finalmente, percepția înseamnă cunoaștere. Per a contrario, manipularea percepției echivalează cu deformarea cunoașterii, o formă mai gravă decât lipsa cunoașterii”, semnalează avocatul timișorean.
„Altfel spus, propaganda îți spune ce să gândești, nu cum să gândești. Așadar suntem în prezența unei relații mijloc-scop. Percepția îți este manipulată prin instrumentul propagandei cu scopul de a obține comportamentul dorit…„Esenţa propagandei constă în a câştiga oamenii pentru o idee, atât de intim, atât de viu, încât până la urmă să-i acapareze pe de-a-ntregul şi să nu-i mai lase să se libereze de ea. O minciună repetată de o mie de ori rămâne o miciună, dar o minciună repetată de un milion de ori devine adevăr. Cu cât e minciuna mai sfruntată, cu atât prinde mai repede” (Joseph Goebbels).
Privită așa, identificarea propagandistului e destul de facilă – e întotdeauna cel care îți cere ceva. E cel care argumentează în direcția care conține repercusiuni asupra vieții tale. Dacă îl crezi, îți va cere un deget, apoi o mână și tot așa. Îmi vine în gând scrierea lui Blaise Pascal din 1656: “scopul principal pe care-l urmăresc iezuiții nu este reforma interioară a omului, îndreptarea lui pe căile unui ideal moral, ci dominația lumii prin folosirea unei metode care nu combate, ci dimpotrivă, încurajează slăbiciunile umane. Iezuitul îmbracă adesea masca prietenului binevoitor și tolerant care nu cere prea mult, nu mai mult decât arborarea unui conformism pur exterior, care poate însemna un simplu gest, un surîs, o tăcere, exploatând slăbiciunile omenești, convins că automatismul deprinderilor poate duce, dacă nu la credință, cel puțin la o supunere reală. Iezuitul e cu atât mai redutabil cu cât știe să-și ascundă bine intențiile sub masca toleranței și a virtuții”, amintește Alexandru Mușătoiu.
„Prin urmare, diferența dintre un propagandist și un încurajator al gândirii critice este că cel din urmă nu îți cere nimic, se bucură când deprinzi gândirea autonomă. Dacă ar fi să dau un exemplu, nu mă pot gândi la un efort propagandistic mai mare decât „urgența climatică”. Detaliile tehnice ale dezbaterii climatice le puteți găsi în mai multe locuri, inclusiv Youtube. Urmând logica de mai sus, cine e cel care cere în „speța climatică”? Dar în „speța Covid” cine a fost cel care a cerut? Cine folosește evenimentele pentru a justifica schimbări de orânduire? Cine reduce libertăți pentru siguranța ta? Dacă-l găsești, ai găsit propagandistul. Dacă nu-l găsești, e oricum un miracol că ai ajuns cu lectura până aici”, punctează Alexandru Mușătoiu în articolul pe care îl puteți citi integral AICI.