„Evenimentele anilor pe care îi trăim ne solicită cât se poate de evident o nouă reflecție asupra libertății. În orice caz, ele nu ne permit să considerăm libertatea ca ceva asigurat, ce nu ar mai trebui interogat și apărat”, scrie universitarul Andrei Marga într-un adevărat articol-pledoarie publicat de Cotidianul sub titlul „Libertatea și datoria”.
„Azi, în România, se discută intens privatizarea de după 1989. Deși pare destul de târzie, discuția trebuie purtată având în vedere gravitatea situației în care s-a ajuns. O țară cu o industrie relativ complexă, care ar fi putut deveni competitivă prin privatizare chibzuită și management schimbat, și fără datorii a ajuns dezindustrializată, eminamente importatoare de alimente de strictă necesitate, care s-a îndatorat deja fără precedent(…)felul cum s-a făcut privatizarea nu are cum să nu fie în discuție. După cum ne spun economiști lucizi, acest fel a dus în România ultimelor două decenii la distrugeri fără seamăn de industrii. Istorici integri vorbesc de cel mai mare jaf din istoria țării, cu cea mai mare prăbușire într-un timp scurt”, notează Marga, după ce în urmă cu câțiva ani specialiștii Academiei Române constatau că în perioada de „tranziție” de după `89 România a suferit pierderi mai mari decât în cele două războaie mondiale la un loc.
„Oricât se împachetează adevărul în explicații superficiale, privatizarea păguboasă care s-a făcut în România nu a venit din nevoia de capitalizare a unităților, din penuria de finanțări și din evoluția piețelor externe, cum se spune, oricare erau acestea. Ea a avut surse mai adânci(…) A lipsit în mod vizibil la cei care au decis privatizarea de unități nu numai pregătirea economică a unui Bokros, Balcerowicz, Vaclav Klaus, ca să-i amintim doar pe cei socotiți în vremea aceea „reformatorii” socialismului oriental. A lipsit și ceva mai adânc: înțelegerea faptului că libertatea la orice nivel instituțional include și altceva, anume, răspunderea, obligația și datoria”, scrie Andrei Marga.
„Mulți dintre cei aflați azi la decizii politice și propagandiști rudimentari revin la dictonul după care „cine nu acceptă ce spunem noi, este împotriva direcției”. Ne amintim din biografiile lor cât au fost hărțuite personalități germane cu listele de „trădători” întocmite de hitlerei după ianuarie 1933. Se știe că stalinismul a lucrat cu formula „dușmanii poporului”, sub care i-a condamnat pe cei care explicit nu agreau sistemul. Acum se adoptă alte repere, dar reflexul este același, tot cu afectarea libertății individuale. Ca și cum oamenii nu ar fi, prin natura lor, liberi sau ar fi liberi doar dacă aderă la o anumită propagandă! Tot felul de nulități profesionale și avortoni ai politicii fac în țări cu „democrație cu vătaf” liste cu persoane care, har Domnului!, au opinii proprii și capul la purtător. S-a revenit la „corectitudine politică (political correctness)” pe fondul noii desfigurări a libertății”, punctează universitarul român.
Citește și: „A distrus organizat tot ce era valoros în România”
„Cu câteva zile în urmă, unul dintre cei care au lucrat la conceperea politicii americane, Richard Haass, a publicat o carte (The Bill of Obligations. The Ten Habits of Good Citizens, Penguin Press, New York, 2023) deja exponențială(…) Cunoscutul republican pledează pentru asumarea a trei premise: pericolul cel mai mare pentru libertăți și democrații vine astăzi dinăuntrul democrațiilor, nu dinafara lor; luate singure, „drepturile” nu pot asigura baza pentru funcționarea democrației, cu atât mai puțin pentru afirmarea ei; „obligațiile” trebuie puse pe picior de egalitate cu „drepturile”. În consecință, însăși ideea de cetățenie se cere revizuită, dacă se vrea învigorarea democrației. Richard Haass a și indicat „obligații” precum „respingerea violenței”; „prețuirea normelor”; „promovarea binelui comun”; „respectarea serviciului guvernamental”; „sprijinirea predării educației civice”; „punerea țării pe primul loc” și altele care ar putea restabili civismul.
Citește și: OMV „a tăiat tot, ca să nu mai poată folosi cineva vreun uitilaj”
Putem privi în fel și chip „obligațiile”. În continuare, însă, oricare este preocuparea statului, acesta are nevoie vitală de individul liber – altfel statul devine parte a „carcasei tari ca oțelul a supunerii”, cum avertiza încă Max Weber. Dacă este luată în serios, libertatea rămâne a persoanei. Pe de altă parte, astăzi este mai clar ca oricând – inclusiv din exemplele și considerațiile de până aici – că libertatea fără răspundere se ruinează pe sine. Oricum o fundamentăm, ca natură sau ca autodeterminare, libertatea include răspunderea, obligația, datoria, iar acestea cresc pe măsura creșterii în lărgime a libertății. Azi numai dacă este conștientă de condițiile propriei posibilități, libertatea rezistă complexității lumii”, concluzionează Andrei Marga.