În vara lui 2018, cădea de la Bruxelles o cerere cu iz „eco” și efect de trăznet: sistați construcția de hidrocentrale situate la altitudini între 800 și 1500 de metri! Hidroelectrica, cea mai mare companie a statului român, avea în diverse stadii de execuție nu mai puțin de șase astfel de proiecte, în care băgase peste 200 de milioane de euro. Finalizate, ar fi produs 1,1 TWh de energie electrică pe an. Trei ani mai târziu, când pe mulți îi zdrobeau déjà prețurile la energie, șeful Hidroelectrica avea să tragă un crunt semnal de alarmă: am putea ajunge chiar „să stingem lumina” dacă nu construim urgent noi centrale de producție a electricităţii din surse nepoluante… Și a mai punctat Bogdan Badea niște chestii în comisia de anchetă parlamentară privind cauzele preţurilor mari la energie: că amenajările hidroenergetice nu distrug, ci creează habitate, iar zonele unde au apucat să fie construite hidrocentrale au devenit ulterior situri Natura 2000. Și că inepțiile legislative impuse sub pretextul protejării mediului duc la situații aberante: pentru banale schimbări de echipamente vechi se cer studii de impact care durează ani de zile…
Dar acesta este doar un episod din filmul de groază care ne-a „plimbat” de la energie accesibilă la coșmarul „stingerii luminii”. România renunță total la electricitatea produsă din cărbune și îngroapă definitiv în pământ a cincea rezervă de cărbune din UE, după ce mai-marii Uniunii au hotărât că emisiile de carbon trebuie reduse. Așa se face că un colos energetic de 1.275 MW ca Termocentrala Mintia se alegea la sfârșitul lui iulie 2021 cu lacătul pe porți și sute de salariați trimiși acasă. Germania nu se grăbește- își va închide până în 2038 termocentralele, iar Polonia chiar inaugura acum doi ani o centrală pe cărbune cu putere instalată de 1000 Mw…
Poate și mai „citeț” devine totul în povestea asta adusă din buza independenței energetice până în cea a prăpastiei când întoarcem pagina către gaze, că tot face ocolul presei o veste de calibru… Romgaz, compania încă deținută de statul român, cumpără participația Exxon din concesiunea pentru exploatarea gazelor în sectorul Neptun Deep. Un chilipir: 1,06 miliarde de dolari și Romgaz poate ajunge cot la cot cu OMV, în sectorul românesc al Mării Negre în care s-ar afla mai mult de 40% din rezervele de gaze descoperite până acum…
Scurt istoric: acordul inițial privind perimetrul Neptun Deep era încheiat în 2000, titulari fiind atunci compania franceză Elf Aquitaine (transformată ulterior în Total) și Petrom. Deh, se juca după muzică: „lumea bună” nu gusta exploatări făcute exclusiv de stat, dar măcar… Petrom încă era deținută integral de statul român! Până în 2004, când are loc „marea” sa privatizare și ajunge în brațele celebrei companii controlate de statul austriac, cu tot cu dreptul de a exploata gaz în perimetrul Neptun Deep. În 2008, participația francezilor era preluată de americanii de la ExxonMobil pe o sumă ce nu a fost dată niciodată publicității.
După aproape 20 de ani încă nu fusese scoasă nicio moleculă de gaz, dar guvernul român aproba prelungirea cu 15 ani, până în 2045, a acordului cu concesionarii care făceau fifty-fifty zona: ExxonMobil și OMV Petrom. Cele două companii susțin că n-au stat degeaba, ci au băgat peste 1,5 miliarde de dolari „în activități de explorare și evaluare”, aflând că în suprafața de aproximativ 7.500 km2 ar fi zăcăminte de cel puțin 42-84 de miliarde de metri cubi de gaze, ba chiar vreo 200 de miliarde într-un scenariu optimist … Iar apoi, americanii anunță fără prea multe explicații că renunță la exploatare și cad „la pace” în 2021 cu Romgaz, pentru predarea părții de 50% din drepturile de extracție… Ce forțe or fi învârtit titirezul și cum am ajuns să dăm peste un miliard de dolari ca să putem face măcar jumi-juma la o exploatare de gaz propriu, din propria bucată de Mare Neagră, e parte dintr-un tâlc pe care vi-l las spre deslușire proprie…
Cu riscul de a părea cinic, mai adaug o povestioară la fel de trist- adevărată: în timp ce Termocentrala Mintia era închisă pe motive de protecție a mediului, Euro Sun Mining se apropia cu pași hotărâți de deschiderea exploatării de aur din același județ. Proiectul minier Rovina este deținut în totalitate de o companie privată, fără participarea statului român. Și cum canadienii au promis că nu vor folosi cianuri, autoritățile române s-au și executat: în mai au dat aprobarea pentru inițierea Evaluării Strategice de Mediu, iar în iulie a venit și Avizul de Oportunitate, pas decisiv pentru următoarele etape. Prima din cele două mine de suprafață și una de subteran ar trebui să fie deschisă în 2022 pe suprafața de 27 de hectare, în principal împădurită, de pe Valea Rovinei din Apuseni. Zăcămintele sunt estimate la 180 de tone, adică aproape de două ori cât rezerva națională de aur a României, blocată la 103,6 tone sub gestiunea prea-superstițiosului șef al BNR. Exploatările sunt cu profil de aur-cupru, cantitatea celui de-al doilea metal fiind chiar mai mare: potrivit unui studiu de fezabilitate, producția medie vizată este de 3 tone de aur si 8,6 tone de cupru pe an…