Select Page

Discurs cu accente militariste al președintelui Xi Jinping, la aniversarea centenarului Partidului Comunist Chinez: acesta a promis că va finaliza „reunificarea” cu Taiwanul și a lansat amenințări către cei care „încearcă să intimideze Beijingul”, relatează presa internațională. Etalarea de forță a lui Xi la uriașa ceremonie desfășurată în Piața Tiananmen nu s-a oprit aici: „Nimeni nu ar trebui să subestimeze determinarea, dorinţa şi capacitatea poporului chinez de a-şi apăra suveranitatea naţională şi integritatea teritorială(…) Nu vom permite nimănui vreodată să intimideze, persecute sau subjuge China. Oricine încearcă să facă asta îşi va sparge capul de Marele Zid din Oţel făurit de cei peste 1,4 miliarde de chinezi”, a declarat președintele în fața mulțimii, potrivit agerpres.

Fondat de un grup de militanţi în iulie 1921 la Shanghai și instalat la putere în urmă cu 72 de ani, după un lung război civil, PCC conduce fără ezitări a doua putere economică a lumii, pe care intenţionează să o impună pe scena internaţională, notează AFP. În cei opt ani de când se află la conducerea Chinei, Xi Jinping a abordat reforme majore de politică internă, prin lansarea unei campanii anticorupție dar și prin intervenții dure împotriva oricăror dizidenți. Pe plan extern, s-a străduit să stimuleze influența globală a Chinei prin investiții în diferite țări, inclusiv a celor occidentale.

 

„Poporul chinez s-a ridicat. Timpul în care poporul chinez putea fi călcat în picioare, când suferea şi era oprimat nu se mai întoarce niciodată!”, a subliniat Xi Jinping în discursul său, după referiri la Războaiele Opiului, la colonialismul occidental şi invazia japoneză. În Piața Tiananmen a avut loc și o impresionantă paradă militară, context în care președintele chinez a anunțat că „trebuie accelerată modernizarea apărării naționale și a forțelor armate.” El a mai menționat că „Marea renaştere a naţiunii chineze a intrat într-un proces istoric ireversibil”, transmiţând un semnal către Washington, care descrie în mod constant Beijingul ca rival politic şi economic și despre care China susține că încearcă să îi blocheze creșterea.