Autor: Mihai Șomănescu
Dragi prieteni de pe facebook,
Pe 12 iunie, în jurul orelor 13:00, am primit un mesaj sec de la facebook, prin care eram anunțat: „Contul dvs. Facebook a fost dezactivat. Acest lucru se datorează faptului că contul dvs. sau activitatea acestuia nu respectă standardele comunității noastre”.
Fără niciun avertisment anterior, fără să știu ce-am făcut și unde sau când, compania facebook mi-a dezactivat contul. Că așa a vrut ea. Transparență și responsabilitate, nu?
Un cont cu peste 3.000 de prieteni și 2.100 de urmăritori. Un cont cu o identitate reală, cu verificări și paraverificări ale datelor din buletin, care gestiona mai multe pagini urmărite de zeci de mii de persoane, inclusiv un cont bussines, a fost închis doar bătând din palme.
Ca pe vremuri, nu mi s-a pus în vedere care sunt postările, concrete, prin care nu am „respectat standardele comunității”. Ci doar că sunt, prin simpla existență pe facebook, un dușman al poporului.
Ironia este că ultimele două postări publice au fost articolul lui TRU despre regretatul Alin Bogdan și interviul cu Rod Dreher. Ambele vorbeau despre lupta împotriva totalitarismului soft. Ce cale mai bună să demonstrezi că nu există totalitarism decât interzicând discuția despre asta? Că i-a deranjat rău interviul cu Dreher o dovedește că au șters și două dintre cele trei poze publicate cu el pe pagina de facebook a R3media. Nu-i nimic, le-am pus înapoi!
Îmi este clar că am fost individualizat de către cineva și pus o listă cu dușmanii poporului. În lista asta, tot mai lungă a dușmanilor poporului ocup un loc fruntaș: Dacă alții au fost blocați sau suspendați – dar conturile le-au rămas vizibile – eu nu am nici măcar atât: nu mai găsiți nicio urmă de Mihai Șomănescu pe facebook. Dar nu voi renunța: mă voi întoarce. Până atunci, mă puteți citi aici pe site (R3media, n.r.) și pe canalul de Telegram R3media.
Notă: Cazul jurnalistului român Mihai Șomănescu, unul elocvent pentru gradul real de libertate în exprimare permis de politicile rețelelor de socializare, începe să se facă tot mai cunoscut. Alături de demersul Demnitatea.info de a publica acest articol, alte două publicații românești au ales să-și informeze cititorii asupra acestor practici: Cotidianul și Lumea Justiției. Mai mult: The American Conservative, una dintre cele mai importante publicații conservatoare din Statele Unite, relatează despre măsura aberantă de închidere a contului deținut de jurnalistul român. Lumea trebuie să conștientizeze pe ce drum suntem dirijați: citește și dă mai departe!