La 17 ianuarie 1468 murea Gjergi Kastrioti- Skanderbeg, eroul naţional al Albaniei, rămas în istoria europeană ca figură marcantă a luptei împotriva dominaţiei otomane. Cunoscut în scrierile românești ca Gheorghe Castriota, eroul albanez avea să intre în legătură cu unii conducători militari din spațiul balcano-danubian pentru coordonarea campaniilor anti-otomane,  îndeosebi cu voievodul Transilvaniei, Iancu de Hunedoara, puternicul comandant de armată care îi înfrunta pe turci în aceleași vremuri.

Gjergj Kastrioti (1405-1468), unul dintre cei patru băieți ai lui Gjon Kastrioti, a fost luat ostatic la Înalta Poartă după ce teritoriile din nordul Albaniei stăpânite de tatăl său, cu centrul în cetatea Krujei, au căzut sub ocupația Imperiului Otoman. Se va evidenția ca elev la școala ienicerilor prin inteligență și iscusință de luptător, calități ce l-au impus pentru o înaltă carieră militară. În această situație, tânărul albanez a trebuit să treacă la islamism, dându-i-se numele de Skander și funcție de comandant în armata turcă ce avea să se  evidențieze în luptele purtate de Imperiu în Asia, amintește Nicolae Uszkai.

Când s-a găsit nevoit să participe la campaniile otomane din Balcani, neuitându-și rădăcinile, Gjergj Kastrioti-Skanderbeg a intrat în legătură cu Iancu de Hunedoara, devenit regent al Ungariei și comandant al armatei anti-otomane din care făceau parte români transilvăneni și munteni, alături de unguri, polonezi, sârbi, cehi, albanezi și austrieci. Cei doi au preconizat o joncțiune ce ar urma să aibă loc în marea confruntare de la Niș, din anul 1443. Precipitarea evenimentelor a împiedicat realizarea joncțiunii forțelor aflate sub comanda lui Skanderbeg cu armata condusă de Iancu de Hunedoara, dar momentul rămâne important, marcând ruptura dintre Skanderbeg și Imperiul Otoman, consemnează Nicolae Uszkai.

Citește și- 22 iulie 1456: Victoria lui Iancu de Hunedoara la Belgrad

După bătălia de la Niș, Iancu de Hunedoara își continuă campania în fruntea unei armate de 35.000 de oameni, între care se aflau și trupe ale lui Vlad Țepeș, înaintând în Valea Moravei și cucerind Nișul și Sofia. În paralel, Skanderbeg, însoțit de fratele său Staniski și nepotul Hamza, pleacă în fruntea unui corp armat prin Dibra, cu un firman fals ce dădea ordin guvernatorului Krujiei să-i predea cetatea. În taină, locuitorii sunt înștiințați de intențiile lui Skanderbeg și cu ajutorul lor va fi atacată și distrusă garnizoana turcă, fiind proclamată apoi independența Albaniei, la 28 Noiembrie 1443. În martie 1444 este convocată o adunare a seniorilor albanezi stăpânitori de feude, constituindu- se Liga de la Lezha, prima uniune pan-albaneză. Gjergj Kastrioti- Skanderbeg este ales conducător al acesteia și comandant al armatei, în fapt un „primus inter pares” cu obligația de a concentra toate forțele în apărarea libertății și independenței Albaniei, menționează Nicolae Uszkai.

Astfel începe ascensiunea pe toate planurile a strategului, diplomatului și omului de stat renascentist Skanderbeg, ce avea să devină unul dintre cei mai străluciți strategi militari ai timpului său. El va face din Munții Albaniei o redută inexpugnabilă în fața intenției lui Mahomet al II-lea de a traversa Marea Adriatică și a cuceri Roma și va întârzia expansiunea otomană în Balcani și spre centrul Europei. Una dintre marile acțiuni militare ale lui Skanderbeg avea loc în iunie 1444, când o armată otomană de 25.000 de oameni, condusă de Ali-pașa, pătrunde prin defileul râului Drin în Albania și este înfrântă la Torviol. Sultanul se vede nevoit să ceară pace cu Ungaria după înfrângerea în fața lui Skanderbeg și să înapoieze Serbia lui Gheorghe Brancovici, acesta devenind vasal sultanului.

În iunie 1448 o puternică armată turcă, în frunte cu Murat al II-lea, asediază cetatea Sfetigrad, apropiindu-se de Albania. Skanderbeg, deși era atacat de venețieni, pleacă în fruntea a 10.000 de oșteni în direcția Shkodrei și îi înfrânge pe aceaștia, după care pornește spre Sfetigradul încercuit de turci. Murat al II-lea primind vești despre pregătirile de luptă ale lui Iancu de Hunedoara, își îndreaptă forțele către expediția acestuia. Skanderbeg apucă spre câmpia Kosovei, să se alăture lui Iancu de Hunedoara, dar va fi oprit din drum de despotul Serbiei Gheorghe Brancovici, care nu voia să riște o ruptură a relațiilor cu Sultanul. Astfel, forțele albaneze erau în drum, când la 10 octombrie 1448, în câmpia Kosovei, armatele creștine au suferit o grea înfrângere, amintește Nicolae Uszkai. În timpul retragerii, Iancu de Hunedoara va fi chiar luat prizonier de Brancovici.

Înfrângerile suferite în Albania și participarea lui Skanderbeg la campania lui Iancu l-au înfuriat pe Sultanul Murat. Așa cum relatează cronicarul bizantin Laonicos Chalcocondylas, a adunat toate armatele din Asia și Europa și în luna mai 1450 a pornit spre Albania cu aproximativ 100.000 de oameni. Skanderbeg a aplicat tactica pământul pârjolit în fața uriașei armate otomane. Turcii ajung la zidurile cetății Kruja, unde Skanderbeg lăsase o garnizoană. Alături de mai puțin de zece mii de oameni, el i-a hărțuit pe otomani tot timpul verii, din afara zidurilor cetății. La venirea iernii, Murat al II-lea a fost obligat să se retragă la Adrianopol, unde a și murit, ca urmare a înfrângerii de la Kruja.

Autoritatea lui Skanderbeg a crescut atât în plan intern, cât și extern, fiind perceput ca unul dintre cei mai străluciți oameni politici și comandanți militari ai vremii. A intrat în relații cu Papalitatea, a întreținut raporturi prietenești cu Republica Raguza sau cu Regatul Neapolelui, condus de Alfons al V-lea, aflat în conflict cu Veneția. Cu despotul Serbiei Gheorghe Brancovici, care își căsătorise fiica cu Murat al II-lea, a avut numai o alianță militară împotriva Veneției. Skanderbeg urmărește cu atenție inițiativele și își coordonează direct sau indirect acțiunile anti-otomane cu Iancu de Hunedoara, Vlad Țepeș sau Ștefan cel Mare. Singura relație constantă o are cu românul Iancu de Hunedoara, derulată până la moartea acestuia sub zidurile Belgradului, menționează Nicolae Uszkai. Scaunul Papal avea să-i acorde lui Gjergi Kastrioti-Skanderbeg titlul de Athleta Christi, titlu pe care l-au primit, deopotrivă, Iancu de Hunedoara și Ștefan cel Mare. A cărui vreme ca principal oponent al otomanilor abia venea…

Citește și: Cea mai grea înfrângere a unei armate islamice în fața uneia creștine