Cea mai importantă victorie a lui Ştefan cel Mare împotriva otomanilor și, totodată, cea mai grea înfrângere a unei armate islamice în fața uneia creștine a avut loc pe 10 ianuarie 1475, la Podul Înalt, Vaslui. Bătălia se desfășoară după ce domnitorul întrerupe plata tributului către Poartă și își întețește încercările de a scoate Muntenia de sub influenţa acesteia. Armata otomană era echivalentul celor mai puternice armate ale lumii de azi. Oastea invadatoare număra peste 100 000 de oameni, pe care Ştefan îi înfruntă cu 40 000 de luptători.
Domnitorul îşi aşteaptă adversarul la sud de Vaslui, în valea îngustă și mlăștinoasă a Bârladului, flancată pe ambele laturi de dealuri împădurite, în care și-a plasat artileria. Lupta s-a dat dimineaţa, în condiţii de ceaţă. Un detaşament dotat cu buciume, trâmbiţe şi tobe, i-a atras pe otomani într-o mlaştină, apoi artileria a început să tragă. La momentul potrivit, Ştefan a atacat cu cavaleria, în flancul drept al inamicului, stârnind panică şi învălmăşeală. Valea strâmtă a Bârladului nu le-a permis otomanilor să se desfăşoare, iar atacul pedestrimii, în flancul stâng al inamicului, a decis soarta bătăliei. O parte însemnată a oastei otomane a fost nimicită pe loc ( 40 000 de soldați, după surse), resturile corpului expediționar fiind urmărite până la Dunăre și măcelărite timp de trei zile. „…foarte puţini turci şi-au putut găsi mântuirea prin fugă, căci chiar şi aceia care au fugit şi au ajuns până la Dunăre, au fost ucişi acolo de moldoveni, care aveau cai mai iuţi, sau au fost înecaţi de valuri. …Aproape pe toţi prizonierii turci, afară de cei mai de frunte, i-a tras în ţeapă” arăta cronicarul polon Jan Długosz. Victoria lui Ștefan cel Mare de la Podul Înalt este considerată cea mai grea înfrângere a unei armate islamice în fața uneia creștine, după cum informează descoperă.ro.
Potrivit Președintelui Academiei Române, prof.univ. Ioan Aurel Pop, Ștefan a fost cel mai mare conducător politic și militar pe care românii l-au avut în Evul Mediu și conform unor documente găsite recent, acesta este „restauratorul Daciei”, fiind Domn al Moldovei, Domn al Țării Românești și conte al Transilvaniei, cu un secol înainte de Mihai Viteazul. Președintele Academiei Române amintește de tulburătorul document din 1459, descoperit în arhivele de stat din Milano, prin care Ștefan cel Mare e numit „Re de Dacia”, adică regele Daciei, cu 100 de ani înainte ca Mihai Viteazu să primească același titlu. Ioan Aurel Pop subliniază că Ștefan cel Mare a fost un unificator al românilor, ante-litteram: „…timp de 16 ani și opt luni a fost numit domn al Munteniei. De curând a ieșit la iveală că a fost numit conte sau guvernator al Transilvaniei. A stăpânit peste 100 de sate, târguri și cetăți în Transilvania, fiind cel mai bogat feudal din această țară. A creat episcopie, ajunsă la scurtă vreme Mitropolie românească la câțiva kilometri de Cluj, în satul Feleacu, a pus stema Moldovei peste tot, de pe Târnave până în regiunea Dejului se văd și astăzi frumoasele încrustații în piatră cu bourul Moldovei”, arată președintele Academiei Române.