Select Page

Guvernul este împins la treabă din prima zi lucrătoare a anului, prin somații directe venite din partea elevilor și a lucrătorilor în domeniul HoReCa, dar și de numărul tot mai mare al nemulțumiților care cer o intervenție în cazul scumpirii electricității de la 1 ianuarie.

„…educaţia se află, la momentul de faţă, într-un moment de cumpănă, iar Ministerul Educaţiei trebuie să răspundă cu celeritate nevoilor sistemului de învăţământ: prezenţa la cursuri în format fizic, acolo unde situaţia epidemiologică o permite, şi realizarea unui plan de recuperare a materiei pentru elevii care nu au putut să participe la cursurile online, din cauza lipsei unui dispozitiv la internet. În caz contrar, rezultatele pe termen lung vor fi dezastruoase! Creşterea ratei analfabetismului funcţional ne bate la uşă. Cu educaţia nu e de glumă! Solicităm Ministerului Educaţiei demararea procesului de dialog cu partenerii sociali, pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru reînceperea cursurilor”, arată Consiliul Naţional al Elevilor, într-un comunicat emis luni. Potrivit organizației, este „absolut imperioasă” realizarea unei strategii fezabile de învăţare remedială, pentru a garanta că lacunele pe care mulţi elevi le-au acumulat la începutul pandemiei şi în perioada de învăţare online din acest an şcolar nu se vor acutiza, devenind imposibil de acoperit.

La rândul său, Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA) solicită redeschiderea imediată a restaurantelor la interior, cu implementarea măsurilor de siguranţă sanitară, potrivit unei scrisori deschise adresată premierului, ministrului Sănătăţii şi ministrului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului. În sprijinul solicitării, HORA arată că redeschiderea teraselor la începutul lunii iunie nu a atras o creştere a numărului de persoane infectate și amintește că în acest sector activau 40.000 de societăţi comerciale cu capital 100% românesc, având o cifră de afaceri de 5 miliarde euro.

„Având în vedere pierderile înregistrate de acest sector şi riscul de faliment ce ameninţă mai bine de jumătate dintre operatorii din domeniu, solicităm în regim de urgenţă următoarele măsuri: 1. Redeschiderea urgentă a restaurantelor la interior, cu implementarea măsurilor de siguranţă sanitară. 2. Scoaterea restaurantelor de sub incidenţa procentului de 3/1000 de pe lista activităţilor cu risc de răspândire a COVID-19 şi, astfel, permiterea funcţionării fără sincope, cu un set de măsuri agreate în prealabil cu reprezentanţii industriei şi respectate de toţi operatorii(…)Urmare a crizei datorată pandemiei şi a măsurilor restrictive instaurate de autorităţi, industria noastră este în prezent cea mai afectată, înregistrând un declin brusc care a dus astăzi la scăderea cifrei de afaceri cu aproximativ 70% pe primele şase luni de zile din anul 2020 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi a determinat suspendarea activităţii în cazul a peste 40% dintre operatori”, se precizează în document.

Acestea se adaugă nemulțumirilor și cererilor de intervenție care vin din toate părțile, după anunțul oficial al ANRE privind scumpirea prețului la energia electrică (între 13% și 26%, în funcție de operator) de la 1 ianuarie, odată cu „liberalizarea pieței de energie electrică din România”. Vizat este, în acest caz, mai ales Ministerul Energiei.