„…în primul an de liceu de la Brașov, eruditul și severul profesor de latină (dacă nu ar fi fost așa, nu cred că deveneam pasionat de limba lui Cicero) ne-a spus etimologia cuvântului Crăciun. Pentru el, ca și pentru unii dintre marii noștri lingviști (în ciuda unor dificultăți explicative), vorba românească „Crăciun” ar proveni din latinescul creatio, -nis, cu acuzativul singular creationem. Din această din urmă formă ar deriva Crăciunul românesc”, scrie Acad. Ioan Aurel Pop, Președintele Academiei Române, într-un articol pentru Ziarul Lumina.
„Alți specialiști aveau alte opinii și porneau de la alte cuvinte vechi sau chiar de la alte premise. Astfel, unii credeau că, fonetic vorbind, „Crăciun” ar putea să provină și din calatio, -onis, adică adunare a fidelilor unor culte precreștine, din colatio, -onis, prima zi din lună când preotul anunța sărbătorile (precreștine) din perioada următoare, din incarnatio, -onis (întrupare) etc.
Sunt și opinii care consideră cuvântul acesta românesc ca fiind ivit din grecește sau substratul traco-dacic, pe motiv că el ar fi prezent în limbile slave din sud-estul Europei, în albaneză și în maghiară, adică pe unde au trăit tracii și rudele lor.
Este greu de spus cu certitudine, dar originea latină a cuvântului „Crăciun” mi se pare și azi cea mai plauzibilă. El se află moștenit, în forme apropiate de forma noastră din dialectul daco-român, în toate celelalte trei dialecte ale limbii române și în acele limbi vorbite azi nu neapărat pe locurile unde au trăit tracii, ci unde au trăit străromânii (protoromânii), primul popor creștinat din aceste regiuni. La venirea slavilor în Balcani și apoi a ungurilor în Pannonia, românii timpurii și românii propriu-ziși aveau în sine cuvântul Domnului și fuseseră creștinați în limba latină. Asta înseamnă că ei aveau de mult în limba lor un nume pentru sărbătoarea Nașterii Domnului. Nu se poate presupune, chiar dacă unii filologi s-au avântat să facă asta, că denumirea românească a sărbătorii Nașterii Domnului ar putea fi împrumutată de la slavi, din mai multe motive, unul fiind de ordin istoric și decisiv: slavii s-au creștinat în urma românilor, ca de altminteri toate popoarele vecine cu românii. Prin urmare, fenomenul a fost invers, adică natural: popoarele slave (și poporul maghiar) care au în limbile lor un cuvânt similar cu „Crăciun” l-au luat pe acesta de la străromâni și români”, mai arată Președintele Academiei Române.
Trackbacks/Pingbacks