La 4 august fusese semnat, la Bucureşti, Tratatul de alianţă între România, de o parte, şi Rusia, Franţa, Marea Britanie şi Italia, pe de altă parte, pentru intrarea ţării noastre în război de partea Antantei. Ca urmare a Consiliului de Coroană din 14 august 1916, România începea războiul de eliberare şi întregire naţională (1916-1919).
În aceeaşi zi, ministrul român la Viena, Edgar Mavrocordat, a înmânat ministrului de externe austro-ungar declaraţia de război. Ea cuprindea și următoarele fragmente: „Speranţa pe care ne-am fondat-o pe aderarea noastră la Tripla Alianţă a fost înşelată. De-a lungul unei perioade de mai bine de treizeci de ani, românii din Austro-Ungaria nu numai că n-au avut parte de nicio reformă care să le dea un sentiment de satisfacţie, dar dimpotrivă au fost trataţi ca o rasă inferioară şi condamnaţi să suporte opresiunea unui element străin care nu constituia decât o minoritate în rândul diverselor naţionalităţi care compun Statul Austro-Ungar. Toate aceste nedreptăţi pe care le-au suferit fraţii noştri au întreţinut între ţara noastră şi monarhia austro-ungară o continuă stare de animozitate…”
Citește și: Banatul și Uriașa mică Unire
La 14 august 1916, ora 21.00, după doi ani de neutralitate, România intra, astfel, în Primul Război Mondial. În aceeași zi, erau publicate în Monitorul Oficial Ordinul de mobilizare al armatei române și Legea pentru declararea stării de asediu. Erau publicate și proclamațiile regelui Ferdinand către români și soldați. În acestea erau precizate câteva dintre motivele intrării Regatului Român în prima conflagrație mondială: „unirea Româniilor de pe cele două părți ale Carpaților”, eliberarea „de sub stăpânirea străină pe frații noștri de peste munți și din plaiurile Bucovinei”. Soldaților români, descriși drept „vrednici urmași ai ostașilor cari au învins la Răsboieni, la Călugăreni și la Plevna”, li se cerea să se arate „demni de gloria străbună”. Regele le spunea că „o luptă aprigă vă așteaptă. Cu bărbăție să îi îndurăm însă greutățile și cu ajutorul lui Dumnezeu isbânda va fi a noastră”.
I. G. Duca, ministrul Cultelor și Instrucțiunii în guvernul Ion I. C. Brătianu, transmitea o telegramă directorilor de școală prin care le cerea să-i convoace pe toți „școlarii” pentru a li se comunica „însemnătatea ceasului ce trăiesc”. „Armata română a fost mobilizată. Răsboiul în care pornește e răsboiul de desrobire și de întregire a neamului. Ea pleacă să înfăptuiască visul nostru de veacuri, speranța cu care înaintașii noștri au trăit și au putut birui urgia vremurilor.(…) Să le spuneți că România intră în luptă pentru a pune capăt suferințelor de veacuri ale fraților noștri de peste munți și din Bucovina, pentru a le reda putința ca într’o Românie liberă și întregită să se desvolte în pace. (…) Veți veghia ca, pe cît se poate, școlile în corpore și cu drapelurile lor să asiste la plecarea trupelor și să salute pe cei ce cu atâta avânt pornesc sub conducerea Regelui Nostru, care și-a însușit toate aspirațiunile neamului, ca să lupte pentru gloria și mărirea patriei”.
Citește și: Unirea Românilor înfăptuită de Mihai Viteazul
Mitropoliții și episcopii erau rugați printr-o altă telegramă a lui I. G. Duca „să ia imediat măsuri ca pretutindeni preoții să binecuvânteze pe cei ce cu atâta avânt pleacă să jertfească pentru mărirea neamului” și „să se facă în toate bisericile (…) cuvenitele rugăciuni pentru isbânda oștilor Române”.